Federico Marseglia

Pòvere crestiéne

Ogne matéine,
m'affacce e te guarde:
pòvere viécchie!
Scòupe la chése, léve 'ntèrre,
t'appiénne dde ròie cénce
a la fenestre, e facènne lu liétte,
guarde lu retratte sopa la culnètte
re la vècchie ca ié mòrte,
e chiange.
Iéie ra qua sopre re guarde
e stu cuore méie se spèzze.
Ma cume ié pussibile!
Manche figliete che tu è tante améte,
e tante vulute biéne
ti viéne chiù a scungerè?
Pò cu su sguarde assènte
e cu ssa vareva 'nfacce,
tra 'nu starnoute e 'nu colpe re tosse
te mitte mmocche a la pòrte
e assettéte a la sègge
guarde ra dietre la vetréine chi passe
e aspiétte, aspiétte che passe
la mòrte!
Ròppe che pe luore
è sacrefechéte 'na vita séne
mò quesse te miérete.
Pòvere crestiéne!